Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin, vineri, de la ora 9:00, ultima probă a Evaluării Naționale, cea la Limba și Literatura Maternă.
Un număr de 154.956 de absolvenţi ai clasei a VIII-a s-au înscris la Evaluarea Naţională, conform situaţiei centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Primele rezultate vor fi comunicate marţi, 25 iunie, până la ora 12:00, în centrele de examen. Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00. Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 29 iunie.
Vezi AICI modele de Subiecte și Barem pentru examenul de Limba și Literatura Maternă 2019
Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.
Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor şi instrumente de desen la proba de Matematică.
Potrivit MEN, este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).
Ministerul Educaţiei Naţionale a pus la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil în perioada 18 – 20 iunie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 21 iunie, între orele 8:00 -14:00.
Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune. Media generală obţinută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a.